Casa Memorială Fănuș Neagu din Grădiștea, comuna brăileană natală a scriitorului

Divertisment

‘Aici este locul în care am scris un capitol din „Îngerul a strigat”, i-a mărturisit Fănuș Neagu bunului său prieten, profesorul Nicu Negoiță, cu referire la casa natală din comuna brăileană Grădiștea, astăzi Casa Memorială ‘Fănuș Neagu’.

‘Casa din crivăț’, cum o numea Fănuș Neagu, se află la 50 km de municipiul Brăila, pe DN22, la câțiva kilometri de Râmnicu Sărat și a fost ridicată de tatăl scriitorului. Casa a fost donată, în 2007, de scriitor autorităților brăilene, cu scopul de a o transforma în muzeu, ceea ce s-a și întâmplat în 2011.

Casa Memorială ‘Fănuș Neagu’ a fost inaugurată, oficial, pe 3 iulie 2011, în prezența familiei, prietenilor, a sute de localnici, scriitori, reprezentanți ai Academiei Române și ai Muzeului Brăilei, poeți, actori, oficialități locale, profesori. Deschiderea manifestării a început cu o slujbă de sfințire a casei și de pomenire a lui Fănuș Neagu, la împlinirea a 40 de zile de la moartea sa.

‘Și-a dorit atât de mult să o vadă gata, dar nu a mai apucat’, spunea, cu regret, profesorul Nicu Negoiță, prieten cu Fănuș Neagu, cel care are, de ani buni, în grijă casa scriitorului și care s-a ocupat de reamenajarea acesteia împreună cu o echipă de muzeografi și conservatori de la Muzeul Brăilei.

Primarul comunei Grădiștea, Andrei Petre, a anunțat, cu această ocazie, că strada pe care se află Casa Memorială ‘Fănuș Neagu’, care se numea Strada Scriitorului, va purta numele de Strada Fănuș Neagu, în urma unei decizii luate de Consiliul Local din comună.

Prezent la dezvelirea plăcii comemorative și la tăierea panglicii de inaugurare a Casei Memoriale ‘Fănuș Neagu’, academicianul Eugen Simion a mărturisit cu regret că nu a avut timp până acum să viziteze comuna brăileană Grădiștea, deși Fănuș Neagu l-a invitat în repetate rânduri. ‘Am un sentiment împărțit, deoarece voiam să vin mai demult aici, la Grădiștea, în satul lui Fănuș Neagu. Invitația a fost făcută de mai mulți ani de către scriitorul brăilean, dar din cauze care țin de lipsa timpului, abia acum mă aflu aici. Academia Română omagiază astăzi, cum a făcut-o de atâtea ori, chemându-l în Academie și titularizându-l ca membru, pe Fănuș Neagu, un mare om al literaturii românești’, a spus Eugen Simion. 

Casa în care s-a născut Fănuș Neagu a fost renovată în 1959, de fratele scriitorului, apoi reparată de autorități în perioada 2008-2011. Reabilitarea a costat 80.000 de lei, iar finanțarea fost susținută din bugetul Consiliului Județean. Casa a fost remobilată și amenajată ca muzeu de specialiști de la Muzeul Brăilei, împreună cu Anita Neagu, fiica scriitorului, în baza pozelor vechi de familie, fiind luate la mână și transpuse în realitate sute de astfel de fotografii. 

‘O echipă a Muzeului Brăilei a mers zilnic la Grădiștea și s-a ocupat de fiecare detaliu din Casa Memorială ‘Fănuș Neagu’. Aceeași echipă a pregătit fiecare exponat și a organizat spațiul expozițional din casă. Încăperile Casei Memoriale ‘Fănuș Neagu’ au fost reamenajate asemănător perioadei copilăriei scriitorului’, a declarat, pentru AGERPRES, directorul adjunct al Muzeului Brăilei, Zamfir Bălan.

Casa este una tipică satului de câmpie, prevăzută cu prispă, și are în ipostaza de casa memorială șapte încăperi, organizate, potrivit lui Zamfir Bălan, în două compartimente tematice. Unul dintre ele ține de aspectul rural, de etnografia locului, și este alcătuit din elemente de interior specifice unei gospodării țărănești din Bărăgan, gen obiecte de uz casnic, unelte, scoarțe, așezate după rosturile unei astfel de locuințe. ‘De exemplu, odaia în care se instala războiul de țesut are toate elementele specifice pentru o astfel de activitate, inclusiv războiul de țesut, cu vârtelniță, roată, sucitoare, fire pentru urzeală, gheme de lână sau borangic — tot ce ține de țesutul ștergarelor, păretarelor, al scoarțelor sau al preșurilor. 

Pe vremea copilăriei lui Fănuș Neagu, se țeseau preșuri din fâșii de pânză, din resturi textile. Camera de zi a fost amenajată după particularitățile unui astfel de spațiu, cu un radio de pe vremuri, cu tablouri cu fotografii ale membrilor familiei, cuverturi, broderii și multe alte lucruri specifice unui interior țărănesc din secolul trecut. Urmează bucătăria, apoi camera cu unelte de tâmplărie, pentru că tatălui lui Fănuș Neagu îi plăcea să meșterească lemnul. Este expusă acolo o adevărată colecție de rindele și multe alte unelte folosite în prelucrarea lemnului’, mai spune profesorul Zamfir Bălan. 

Profesorul Nicu Negoiță își amintește că Fănuș Neagu a fost foarte bucuros când a primit vestea că toate rindelele tatălui său au fost găsite în podul casei. ‘Am urcat în podul casei și am găsit toate uneltele de lemnar ale lui taică-său. Când i-am dat vestea, a avut o mare bucurie, poate printre ultimele sale bucurii’, povestește profesorul Negoiță. Locuința cuprinde multe alte lucruri care se găsesc într-o casă țărănească din acea vreme și toate obiectele sunt autentice, tratate după regulile muzeografice de conservare, cu substanțe și elemente de protecție.

Al doilea compartiment tematic al Casei Memoriale se referă la scriitorul Fănuș Neagu însuși. ‘Legătura se face trecând din camera în care a copilărit Fănuș Neagu, cu pătuțul-leagăn în care a crescut, în acest spațiu bio-bibliografic și foto-documentar. Aici sunt de văzut multe imagini, o galerie de portrete Fănuș Neagu, cărțile scriitorului, o serie de lucruri personale, instrumente de scris, medalii, diplome, lucruri care au ținut nemijlocit de universul său de scriitor. Tot aici se află expusă și ținuta sa de academician. Spațiul acesta cuprinde informații generale pentru publicul vizitator, în așa fel încât cel care vine aici și nu cunoaște multe lucruri despre Fănuș Neagu să se poată documenta minimal’, explică Zamfir Bălan.

Camerele și holurile de trecere păstrează multe dintre obiectele și tablourile care existau în casa părintească. Bunica Tasica veghează casa dintr-un tablou expus pe unul din pereți, alături de multe alte fotografii cu Fănuș Neagu, în diferite etape ale copilăriei. Casa este amenajată în așa fel încât vizitatorul, după ce se familiarizează cu universul comunei Grădiștea din vremea copilăriei și tinereții lui Fănuș Neagu, să se așeze în spațiul literar și spiritual al lui Fănuș Neagu și să aibă o imagine completă a ceea ce înseamnă acum memoria scriitorului Fănuș Neagu.

Au fost selectate și câteva citate semnificative din opera lui Fănuș Neagu, pentru a completa imaginea scriitorului în Casa Memorială. ‘Sunt citate pe care le-am ales, considerându-le provocatoare de lectură, iar unii dintre vizitatorii casei, cel mai probabil, vor recurge și la pagina de carte scrisă de Fănuș Neagu. În felul acesta, cel care trece pragul Casei Memoriale nu rămâne doar la stadiul de vizitator, ci devine, în perspectivă, și cititor al operei lui Fănuș Neagu’, dezvăluie Zamfir Bălan.

Pe segmentul biografiei și bibliografiei Fănuș Neagu, un sprijin substanțial a venit dinspre fiica scriitorului, Anita Neagu, care a pus la dispoziție foarte multe fotografii, cărți, elemente care țin de memoria scriitorului, cum este și costumul de academician al scriitorului, expus în cel de-al doilea compartiment al Casei Memoriale. La un moment dat, spune Zamfir Bălan, se punea problema achiziționării unor manuscrise din patrimoniul Fănuș Neagu: ‘Să vedem cum vor decurge lucrurile în acest sens. E vorba de bani și de posibilitatea de a păstra un astfel de document. După cum se știe, un manuscris are două caracteristici fundamentale: este unicat și este foarte ușor degradabil. Dacă vrei să expui manuscrisul, îi dai vizitatorului satisfacția că se află în fața unui unicat, dar nu poți elimina riscul ca hârtia și cerneala cu care este scris să se degradeze. De regulă, manuscrisele se expun parțial, în condiții de control strict al temperaturii aerului, umidității și tipului de lumină, sau în fotocopie și restul rămâne în depozite, pentru că nu-l mai poți înlocui niciodată cu nimic’.

Pe timpul reamenajării Casei Memoriale, directorul adjunct al Muzeului Brăilei povestește că a avut surpriza să constate că se poate vorbi despre impresia că unele dintre personajele lui Fănuș Neagu trăiesc chiar peste drum de casa scriitorului. ‘Opera sa este un amestec foarte interesant, o formulă magică, cum i-au spus unele voci din critica literară, între ceea ce a însemnat realitatea ca biografie a lui Fănuș Neagu și ceea ce a devenit, mai apoi, ca lume literară, ca ficțiune. Eu am avut senzația, la un moment dat, că barierele se întrepătrund. Îl întrebam pe profesorul Nicu Negoiță cine stă peste drum de casa lui, voiam să rezolvăm nu știu ce probleme acolo, și m-am trezit că mi se dă numele unui personaj din opera lui Fănuș Neagu. I-am spus: ‘nu te întrebam de opera literară’, iar el mi-a răspus: ‘păi așa îl cheamă pe vecin’. Fănuș Neagu a reușit să transfere foarte interesant, într-un mod fascinant și foarte provocator la lectură, lumea aceea a satului în lumea literară’, relatează profesorul Zamfir Bălan.

Întrebat dacă amenajarea casei a ieșit așa cum și-ar fi dorit Fănuș Neagu, având în vedere că scriitorul nu a mai apucat să o vadă terminată, directorul adjunct al Muzeului Brăilei a răspuns: ‘Cred că da, pentru că Fănuș Neagu ținea foarte mult la locul acesta al copilăriei, al vieții sale de tihnă. Ori de câte ori avea prilejul, venea aici pentru momente de răgaz, pentru momente de liniște, dar și pentru poveștile și oamenii locului. Noi am amenajat casa după ceea ce i-a povestit Fănuș Neagu profesorului Negoiță că ar vrea să fie și din ce mai știam noi că s-ar aștepta să fie această casă. Știu că era un loc la care ținea foarte mult, pentru că păstra aproape toate elementele sale neaoș sătești, iar partea de etnografie răspunde cu siguranță așteptărilor pe care le avea scriitorul. Din păcate, nu a mai putut să o vadă terminată. Casa a fost deschisă când s-au împlinit 40 de zile de la moartea sa’. ‘Cu o zi înainte de a muri, îi trimisesem la București un CD cu pozele pe care le făcusem în fiecare cameră, dar nu a mai apucat să le vadă’, spune profesorul Nicu Negoiță, cel care are grijă de casa scriitorului și însoțește grupurile de vizitatori care vin să vadă locul unde s-a născut și a trăit Fănuș Neagu.

‘Vin grupuri, mai ales elevi de la școlile din județ, dar și din alte județe. Tinerii sunt cei mai interesați de locul în care a văzut lumina zilei Fănuș Neagu. Nu se iau bani pentru vizitare și nici eu nu sunt plătit pentru ceea ce fac. Fac totul din plăcere și din prietenie cu Fănuș Neagu’, mărturisește profesorul Negoiță.

Directorul adjunct al Muzeului Brăilei, Zamfir Bălan, a mai spus că, nu cu mult timp înainte de moartea scriitorului, fusese la el, la București, pentru a pune la punct unele detalii privind donarea casei și pentru a stabili o dată când Fănuș Neagu va veni să revadă locurile copilăriei sale. ‘Am fost la el, la București, pentru o discuție, în ideea de a veni să revadă locurile. Din păcate nu s-a mai putut. Ideea de casă memorială nici nu era vehiculată la momentul acela. Era vorba despre a reface casa părintească, un nucleu sătesc bine articulat în tradiția, în mitologia locului, care să creeze această punte de legătură cu scriitorul Fănuș Neagu’, a completat Zamfir Bălan.

Fănuș Neagu s-a născut, la 5 aprilie 1932, în comuna brăileană Grădiștea, iar pitorescul acestor locuri se regăsește în multe dintre operele sale, scrise după o ‘rețetă’, pe care a ținut să le-o împărtășească tuturor: ‘Povestirile se scriu așa: se ia un fapt de viață, real sau închipuit, se tăvălește printr-un morman de amintiri și-un munte de observații asupra oamenilor și a naturii, se scoate apoi pe o vale verde, se pune la uscat pe un măceș înflorit, e lăsat să-l bată soarele și să-l fluiere, se trage apoi la sticlă și se varsă, pe înnoptate, cu multă închipuire proaspătă, în urechea copiilor’.

: Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.