Prefectul Brăilei: S-a decis ca în spitalele brăilene să fie trataţi doar pacienţii COVID-19 din judeţul nostru

Social

Prefectul Brăilei, Cătălin Boboc, a anunţat că, în videoconferinţa de marţi, organizată de Ministerul Sănătăţii, a fost analizată propunerea trimisă de DSP Galaţi către DSP Brăila, potrivit căreia „pacienţii din judeţul Galaţi, suspecţi/confirmaţi cu COVID-19, să fie trataţi în spitalele din Brăila”, şi s-a decis ca fiecare judeţ să îşi trateze separat pacienţii suspecţi/confirmaţi cu noul coronavirus.

„În urma discuţiilor pe care le-am purtat ieri, 23.03.2020, cu reprezentanţii unităţilor spitaliceşti aflate în subordinea administraţiei publice din Brăila şi a transmiterii de către aceştia a planurilor albe necesare gestionării actului medical în situaţii de criză, DSP Brăila a înaintat către Ministerul Sănătăţii planul de gestionare a pandemiei COVID-19, la nivelul judeţului. Astăzi, în cadrul videoconferinţei organizată de Ministerul Sănătăţii, unde am participat alături de conducerea DSP Brăila şi managerii unităţilor spitaliceşti, acest plan a fost acceptat. Astfel, la nivelul judeţului Brăila se va asigura doar tratarea pacienţilor infectaţi cu virusul COVID-19, care prezintă şi patologii asociate, din judeţul nostru. DSP Brăila va transmite cetăţenilor întreaga procedură pe care o vor avea de urmat pentru problemele de ordin medical, dar şi locaţiile pe care le vor avea la dispoziţie. În ciuda opiniilor alarmiste exprimate pe acest subiect, am avut de la bun început un singur obiectiv, aşa cum v-am spus: să gestionez situaţia cu maximă responsabilitate, în beneficiul brăilenilor. Nu mi-am propus nicio secundă să fiu populist”, a scris Boboc pe contul său de Facebook.

O adresă trimisă duminică de DSP Galaţi către DSP Brăila, în care se propune ca „pacienţii din judeţul Galaţi, suspecţi/confirmaţi cu COVID-19, să fie trataţi în spitalele din Brăila”, a stârnit reacţii dure în rândul brăilenilor şi al autorităţilor locale.

„Urmare a dispoziţiilor Ministerului Sănătăţii transmise în timpul videoconferinţei de astăzi, 22 martie, vă propunem următoarele: pacienţii din judeţul Galaţi, suspecţi/confirmaţi cu COVID-19, care prezintă patologie asociată şi necesită asistenţă de specialitate, vor fi dirijaţi către unităţile sanitare din judeţul Brăila, respectiv Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, Spitalul de Pneumoftiziologie Brăila şi Spitalul de Psihiatrie ‘Sfântul Pantelimon’ din Brăila, iar pacienţii nonCOVID-19 vor fi dirijaţi către spitalele de specialitate din Galaţi. (…) Cazurile de obstetrică-ginecologie suspecte/confirmate COVID-19 vor fi dirijate către Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie ‘Buna Vestire’ Galaţi. Managerii spitalelor implicate vor încheia protocoale de organizare privind preluarea şi transferul pacienţilor cu/fără COVID-19, astfel încât aceste măsuri să fie puse în aplicare. Serviciile judeţene de ambulanţă Brăila şi Galaţi vor fi informate despre aceste măsuri. Vă rugăm ca în cursul zilei de mâine, 23 martie, să ne comunicaţi în scris punctul dumneavoastră de vedere cu privire la cele propuse”, se arată în adresa trimisă de DSP Galaţi către DSP Brăila şi semnată de directorul executiv al instituţiei, Liliana Moise. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *