Ambulatoriul Spitalului de Pneumoftiziologie Brăila a fost reabilitat cu fonduri europene în valoare de 200.000 de euro

Social

Lucrările de reabilitare a Ambulatoriului Spitalului de Pneumoftiziologie din Brăila, realizate cu fonduri europene în valoare de 200.000 de euro, au fost finalizate, potrivit informaţiilor făcute publice de preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Francisk Chiriac.

“Dispensarul Spitalului de Pneumoftiziologie a fost adus la standarde europene de Consiliul Judeţean Brăila. De astăzi, Ambulatoriul spitalului funcţionează în cadrul dispensarului, iar pacienţii se pot programa telefonic la nr. 0239.612.162. Pentru reabilitarea spaţiului, s-a alocat suma de 200.000 de euro, iar lucrările au durat mai puţin de 3 luni”, a scris Chiriac pe contul său de Facebook.

Proiectul a fost finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa Prioritară 3 – Îmbunătăţirea infrastructurii sociale – “Reabilitarea / modernizarea / echiparea infrastructurii serviciilor de sănătate” şi a vizat îmbunătăţirea calităţii serviciilor de asistenţă medicală din judeţul Brăila şi din regiune prin reabilitarea şi modernizarea Ambulatoriului de Specialitate Integrat în cadrul Spitalului Pneumoftiziologie Brăila.

Prin implementarea proiectului s-a urmărit ca principal rezultat realizarea unui spaţiu adecvat, dotat cu aparatură medicală performantă, în vederea desfăşurării activităţii medicale de specialitate în cadrul Ambulatoriului de Specialitate Integrat în cadrul Spitalului Pneumoftiziologie Brăila. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *