PSD a câştigat 29 de primării, din cele 44 existente la nivel de judeţ (rezultate finale AEP)

Politic

PSD Brăila a câştigat funcţiile de edil în 29 de primării, din cele 44 existente la nivelul judeţului, inclusiv în municipiul reşedinţă de judeţ şi în cele trei oraşe, conform rezultatelor finale publicate pe site-ul AEP.

În urma alegerilor din 27 septembrie, PSD a câştigat şase primării care erau conduse până la acea fată de liberali şi au pierdut o comună în faţa PSD.

PSD şi-a păstrat primarii în cele trei oraşe Făurei (Ionel Voinea), Ianca (Fănel Chiriţă), Însurăţei (Ionel Gheorghe). PSD a mai câştigat comunele Bărăganul (Sandu Daniel Mihail), Bordei Verde (Dumitru Rotaru), Chiscani (Busuioc Costică Cojea), Ciocile (Costel Robitu), Dudeşti (Marian Bocănel), Galbenu (Nicolae Ganea), Gemenele (Petrică Calu), Jirlău (Daniel Drăguţ), Măraşu (Antonel Colceag), Mircea Vodă (Ion Ionescu), Movila Miresii (Dumitru Panţuru), Râmnicelu (Lucian Chiru), Romanu (Steluţa Ioniţă), Roşiori (Nicolae Soceanu), Siliştea (Efteme Ilie) Stăncuţa (Nicu Turcu), Şuţeşti (Costică Dobre), Traian (Nicuşor Abăseacă), Tudor Vladimirescu (Vasile Constantin), Tufeşti (Ion Mărginean), Unirea (Teodora Puia), Vădeni (Stanca Coman), Victoria (Costel Albu) şi Viziru (Dima Priceputu) şi Vişani (Neagu Caraman).

PNL a obţinut funcţiile de primar în comunele Berteştii de Jos (Costel Capbun), Cazasu (Elena Coadă), Cireşu (Radu Popa), Frecăţei (Ionel Bălan), Gradiştea (Petre Andrei), Gropeni (Stan Malinchi), Salcia Tudor (Florin Moroiu), Scorţaru Nou (Nicuşor Vasilache), Surdila Găiseanca (Gabriel Drăguţ), Surdila Greci (Ionel Meiroşu), Tichileşti (Gicu Davidescu), Ulmu (Vasile Bănică) şi Zăvoaia (Stănică Drugău).

USR-PLUS a câştigat primăria din comuna Măxineni (Ionuţ Postolache), deţinută până la data alegerilor de PNL, iar PMP şi-a păstrat primăria din comuna Racoviţa (Tudorel Gâscă).

Candidatul PSD la funcţia de preşedinte al CJ Brăila, Francisk Chiriac, a obţinut 50,63% dintre voturi, urmat de candidatul Alianţei PNL-Brăila Nouă, Cătălin Boboc, cu 23,94%, de cel a PMP, Viorel Botea, cu 7,26% şi de cel al USR-PLUS, Cătălin Stancu, cu 5,89%.

La Consiliul Judeţean, PSD are 47,83%, PNL – 26,44%, PMP – 7,16% şi USR-PLUS – 5,38%, cu menţiunea că USR-PLUS nu va intra în CJ, deoarece pragul pentru alianţe electorale este stabilit la 7%. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *