Intalnirile inteculturale de la Etnografie

Divertisment

Secția „Etnografie” a Muzeului Brăilei „Carol I” vă invită marți, 25 februarie 2020, ora 13, la sediul din Strada Polonă, nr. 14, la o nouă activitate în cadrul proiectului.
Întâlnirile interculturale de la Etnografie, proiect inițiat de secția „Etnografie” a Muzeului Brăilei „Carol I” și realizat în parteneriat cu site-ul „Brăila Chirei”, respectiv cu Armanda Filipine,jurnalist.
Tema acestei întâlniri este „Dragobetele sărută fetele” și este realizată în colaborare cu Liceul de Arte „Hariclea Darclée” Brăila.

Participă elevii clasei a X-a D, secția „Arta Actorului”; profesor îndrumător: Nicoleta Brânzia, director al Liceului de Arte „Hariclea Darclée” Brăila.
Moderator: dr. Brîndușa Ilie, muzeograf.
Proiectul se adresează publicului brăilean, elevilor și cadrelor didactice din orașul și județul Brăila, tuturor iubitorilor de tradiții și are ca scop promovarea patrimoniului material și imaterial specific zonei noastre etnoidentitare. Sub acest aspect, vor avea loc întâlniri, tururi muzeale și dialoguri despre tradițiile românești, precum și ale tuturor etniilor din Brăila (îndeletniciri casnice, meșteșuguri tradiționale, meșteșuguri artistice, port popular, sărbători și obiceiuri cu dată fixă și dată mobilă, gastronomie tradițională, tradiția văzută din perspectivă literară și muzicală, fotografia/cartea poștală ca document etnografic). O parte importantă a proiectului va fi dedicată lansărilor de carte, lecturilor publice, întâlnirilor cu scriitori și specialiști din muzee.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.