Şase jucătoare şi un antrenor de la HC Dunărea – infectate cu COVID-19; toată echipa de handbal a intrat în carantină

Social

Echipa de handbal feminin HC Dunărea Brăila a intrat în carantină după ce şase jucătoare şi un antrenor au fost depistaţi pozitiv la testarea pentru COVID-19, a informat, marţi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Brăila.

„Astăzi, (marţi – n.red), în urma unei anchete epidemiologice, s-a declarat focar activ la Handbal Club Dunărea, după ce au fost depistate pozitiv la testarea pentru COVID-19 şase jucătoare şi un antrenor pentru copii. Conform ordinului Ministerului Sănătăţii, toţi ceilalţi membri ai echipei au fost plasaţi în carantină, fiind contacţi direcţi ai persoanelor depistate pozitiv”, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al ISU Brăila, Ştefan Stoian.

Echipă de handbal HC Dunărea Brăila joacă în Liga Naţională de handbal feminin. AGERPRES 

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.