VENEŢIA ŞI LAGUNA VENEŢIANĂ ÎN VIZIUNEA ARTIŞTILOR ROMÂNI AI SECOLULUI XX

Social

Muzeul Brăilei „Carol I” este partener în proiectul expozițional realizat de Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, alături de alte muzee din țară, proiect ce are ca temă VENEŢIA ŞI LAGUNA VENEŢIANĂ ÎN VIZIUNEA ARTIŞTILOR ROMÂNI AI SECOLULUI XX. Proiectul prevede ca muzeele participante să pună la dispoziție organizatorilor acele lucrări corespunzătoare temei, în vederea realizării unei expoziții on-line. Expoziția dorește să aducă în atenţia vizitatorilor opere de o valoare estetică deosebită ale şcolii româneşti de pictură, mai puţin cunoscute în străinătate.
Secția „Artă” a Muzeului Brăilei „Carol I” participă cu trei lucrări:

  • Nicolae Dărăscu, „Veneția”, nedatat (1926–1928), ulei pe carton;
  • Octav Angheluță, „Peisaj din Veneția, seara”, nedatat (c. 1960), ulei pe pânză;
  • Romeo Voinescu, „Veneția. Ca’ d’Oro”, nedatat (c. 1970), ulei pe carton.
    Alte instituții muzeale participante în proiect: Muzeul Judeţean Argeş din Piteşti, Muzeul de Artă al Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” din Bacău, Muzeul „Vasile Pârvan” din Bârlad,Muzeul de Artă din Braşov, Muzeul Judeţean Botoşani, Muzeul Municipiului Bucureşti –
    Pinacoteca Municipiului Bucureşti, Muzeul Judeţean Buzău, Muzeul de Artă Vizuală din Galaţi,Muzeul Judeţean Ialomiţa, Muzeul Judeţean Mureş, Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” din Târgovişte, Muzeul de Artă al Complexului Muzeal Naţional Neamţ, Muzeul Judeţean de Artă Prahova „Ion Ionescu Quintus”, Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu, Muzeul de Artă Timişoara, Muzeul de Artă al Institutului de Cercetări Eco–Muzeale „Gavrilă Simion” din
    Tulcea, Muzeul Judeţean „Ştefan cel Mare” din Vaslui, Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, cu colaborarea Societăţii Colecţionarilor de Artă din România.

Expoziţia on-line poate fi vizionată pe pagina de Facebook şi pe contul oficial de Instagram ale Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia în perioada 1 iulie–1 octombrie 2020.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.